sâmbătă, 30 octombrie 2010

Umplem fundatia

Da, am reușit să mă ajung din urmă și cu postările.
După ce am folosit tot pământul, a fost nevoie sa mai aducem un camion de pământ... În 30.10.2010 am muncit din greu să umplem bine fundația.
Și ce costumație, numai în filme mai vezi așa ceva.

Inspectorii întorc orice piatră!






Pregătirea spre dezechipare...

Stropim un pic poate crește peretele mai repede.


joi, 28 octombrie 2010

Turnarea cu cifa II-a in elevaţie/soclu

După ce am încurcat calculele şi am adus mai mult ciment decât necesar, am improvizat găsind loc pentru surplus, sâmbătă am încheiat cu succes turnarea elevaţiei.
Bineînteles deoarece cifa de la HOLCIM a ajuns mai repede decât programat nu am avut aparatul să fac poze în timpul turnări, aşa că am decis să iau aparatul a doua zii când "inspectorii" au dorit să facă şi iei un control riguros.

În prima poză puteţi vedea inspectorul general şi cei doi asistenţii multumiţi de cele vazute, gata de plecare... am scăpat cu brio de acest control :)


Lucrare pozată din faţă:


Din spate:


Bărbaţii ... ok bărbatul şi viitori bărbăţei!


Căţelul a găsit în noi un prieten... jucăuş:)


Norocul meu, am reuşit să fac o poză şi fundaţiei. Aici puteţi vedea clar fundaţia casei noastre:


Da şi are şi stâlpi/stâlpişori ca să confere mai mare rezistenţă:


Şi nu în ultimul rând paznicul, ok recunosc nu este al nostru dar la cât hoinăreşte în curtea noastră îmi permit să-l fur pentru o poză:

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Montare cofrag pentru elevaţie

Pentru această fază (11-14.10.2010) a lucrari am avut şi un fotograf "profesionist" aşa că am mai multe poze.

Ce pot spune, aceste 3-4 zile au avut dupămesele cam încărcate... după servici fiecare zii am tras la greu să resuim să terminăm cofrarea înaintea unei ploi de toamnă. În final am reuşit dar betonu so lăsat aşteptat... să vedem mai bine pozele promise:




















joi, 21 octombrie 2010

Montare fierului beton pentru elevaţie

După ce am terminat cea mai critică fază (turnarea în pământ), am început (08.10.2010) cu montarea fierului.
Vezi pozele, puţin cam spălăcite:





Iar după o zi cu muncă o răsplată meritată!
-este tata cel mai mare ajutor al meu / sau eu sunt ajutorul lui... cine stie, greu de decis!

marți, 19 octombrie 2010

Prima turnare de Beton (în pământ)

Acesta a fost rezultatul muncii din 05.10.2010, zi destul de încărcată dar reuşită din câte puteţi observa din imagini. Am reuşit să montăm cele (11+6) stâlpi, ţevile pentru instalaţiile de apă, curent şi canalizare.
Să las pozele să vorbească, deşi îmi pare rău am avut o setare greşită şi sunt cam in ceaţă.







Dacă mă gândesc bine aşa nu veţi observa greşelile :)

luni, 18 octombrie 2010

Aprovizionare şi pregătire pentru prima turnare (în pământ)

Sumar (16.09.-01.09.2010), aprovizionat nişte plăci de PFL, scânduri -1 mc, leturi -90 ml, fier cam 430kg, pietre -10tone, balastru -2.5mc... şi alte nimicuri, ne-am pregătit de săpături.

Am aranjat materialelel în jurul casei, mai exact în jurul viitoarei fundaţii.

Din păcate am doar o singură poza pentru această fază:


Idem lipsesc poze despre o fază în care a curs sudoarea şi am fost foarte presaţi de timp... 05.10.2010 momentul când am escavat fundaţia şi am cărat pământul ... pregătind terenul pentru turnarea I - în pământ.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Certificat de urbanism a fost aprobat

26.07.2010 - obţinut certificatul de urbanism!

Planul de situaţie:

Dupş acesta a început munca adevarată pentru proiectanţi să scoată detaliile pentru Proiectul de autorizaţie.

Între timp am pregătit terenul pentru şantier:

-nivelat terenul;
-construit un WC;
-construit o baracă;
şi alte finisări să vedem mai bine nişte poze :)


(pământul nivelat- şi construcţia mansardei vecinului)


(idem în adâncime terenul fără dâmburile pământului adus pentru umplutură)


(aici se vede vecinu13 şi materialele necesare pentru baracă şi wc)